Daniel nu avusese parte de o dimineaţă prea grozavă. Poate pentru că fusese destul de morocănos şi sculat cu faţa la cearceaf să se certe cu unul din ceilalti "lupi" din haita sa. Drept care socotii că e mai bine să se ducă la o plimbare, să se relaxeze şi să scape de nervi.

Îşi trecu uşor palma prin părul de culoarea castanei, plimbându-se pe la marginea unei poieniţe. Primul lucru care ţi-ar fi atras atenţia la el ar fi fost clar faptul că avea ochii de culori diferite. Găsi cel mai bun popas pe rădăcina proeminentă a unui plop, stând la umbra acestuia şi privind un părâiaşi în tăcere. Auzi din depărtare datorită simţurilor lui nişte paşi, dar nu se simţi aşa de repede ameninţat. Rămase pe loc, cu privirea spre pârâu, aşteptând uşor curios să vadă cine era prezenţa ce se apropia de dânsul.