Am inceput sa rad ca un apucat in momentul in care vazusem tot ce sa intamplat prin intermediul unei carti de joc. Dama de cupa...o carte cu atat de multe intelesuri...o carte puternica, o carte cu care puteai face multe...si o carte in care puteam sa-l vad pe cel care il aveam in grija. Atat de slab de inger si atat de speriat acesta reusise sa se arunce singur in fata mortii, fara ca nici macar eu sa ma astept la asa ceva, dar, era extrem de placut, hehe! Cred ca ingerul pazitor nu a fost in apele lui zilele astea, m-a lasat atat de usor sa-l fac pe baiat sa-i ucida pe tipul ala cu sange rece si fara niciun regret! Extrem de satisfacator! Totusi, ingerul lui, cum naiba l-o chema, cred ca stia unde o sa se ajunga daca baiatul l-ar fi ucis pe tip si intr-un fel imi era mila acum pentru ca eu trebuia sa primesc pe altcineva in grija. Ma obisnuisem cu el decand se nascuse chiar daca nu prea am putut sa ma distrez din moment ce el era de fel un baiat disciplinat chiar daca incerca sa se dea tare. Poate mai bine il lasam pe ''tipul in alb'' sa-i dea voie sa fuga atunci cand a avut ocazia, asa nu ar mai fi avut de ce sa moara. Ehh, oricum asta era viata din pacate. Tribunalul probabil deja se ocupa si il va trimite pe atacatorul sau aici iar pe el undeva in Rai.
Tinand cartea baiatului in mana, am ars-o sufland apoi in cenusa ramasa care se imprastiase peste intregul tinut facandu-ma apoi nevazut in intuneric si indreptandu-ma spre ''Arena disperarii'', una din distractiile noastre cele mai mari unde aveam ocazia sa punem mai multi oameni adusi aici, si sa le dam o mica raza de speranta. Gandul ca ar putea scapa din acest loc ingrozitor ii determina sa faca tot ce le sta cu putinta sa castige lupta. Cei care reuseau sa ucida animalele cu care erau pusi sa se lupte ajungeau din nou in fata tribunalului unde aveau voie sa-si spuna iar punctul de vedere si sa-i convinga sa le deschida poarte spre lumea cealalta...sau cel putin asa stiau ei caci, cine te-ar mai lasa sa intri in Rai dupa ce ai ucis un animal care a fost pus ca si tine, in joc, fortat sa lupte pentru supravietuire? Noi ne hraneam cu disperarea si frica oamenilor care isi doreau o viata mai buna dupa ce stiau ca au comis atatea lucruri oribile iar jocul, defapt, consta in cine reuseste sa-si pastreze controlul, sa nu fie dominat de ura si disperare si sa poata ramane calm fara a face vreun rau animalelor, totusi rare au mai fost aceste momente...cred ca de sute de ani nu am mai avut parte de un om mau ''uman'' fata de toti mini-demonii adusi aici din lumea de afara. Totusi cum si astazi in aerna era un alt disperat batut de soara nu am mai avut ce face decat sa plec si sa ma plimb pe jur. Cateodata chiar putea fi plictisitor, speram sa primesc mai repede alt om in grija, cand sunt mici e tare amuzant sa-i pui sa verse chestii, sa faca pipi pe fata oamenilor cand acestia ii schimba, sa traga femeile de par si asa mai departe, hehe.
Una din cartile mele de joc incepuse sa pulseze, As-ul de inima neagra semn ca un nou condamnat va intra pe portile iadului. Interesant, probabil l-au adus pe atacatorul baiatului care il aveam in grija. Am luat cartea in mana uitandu-ma atent la ea pana cand, o imagine a inceput sa apara pe ea. Portile s-au deschis iar pe ele a intrat...
-Pe bune?! spun mai sa ma pufneasca ransul cand l-am vazut pe Charly pasind inauntru. Ce naiba era in capul alora de la tribunal?! Pana si eu stiam ca el va ajunge in Rai...
Am bagat cartea de joc undeva in interiorul hainei pe care o purtam iar apoi am inceput sa ma deplasez pana in locul unde el se afla alaturi de garzile care se asigurau ca nu vrea sa fuga.
-Ce se intampla? le tun celor doi dintr-o data iar acestia imediat s-au lasat jos in genunchi luandu-l si pe pusti dupa ei pe pamantul rece. Acestia, spre deosebire de mine sau ceilalti aveau oarecare trasaturi umane cu exceptia coarnelor, pielii vinetii, dintilor mari, ochilor de un negru abisal si asa mai departe.
-Amirale! Ne pare rau daca v-am deranjat dar acest om a fost astazi judecat si trimis pe meleagurile Iadului de catre tribunal, spuse unul dintre ei putand sa-i simt frica in tremurul din voce, era placut vezi asta de la supusii sai chiar daca pe mine actele lor de supunere nu ma incalzeau cu nimic.
-Plecati de aici, sa nu va vad! le tun din nou celor doi care imediat s-au retras in intuneric disparand si lasandu-l pe micul Charly singur in fata mea.
-Ce ai mai facut acum Charly? intreb de data asta pe un ton usor tachinator mai ales ca cat ura porecla asta, poate de aia imi si placea sa-l strig asa...dar acum era pentru prima oara cand ne intalneam fata in fata si el ma putea auzi si privi.