Jocuri/Distractii
Să-ți spun străine, îmi erau dragi străduțele înguste ale acestui oraș, căci încă de la sosirea mea aici le-am luat la picior pe fiecare, încât acum, după atâta timp cunosc nu numai drumurile ci și casele care le însoțesc. Ai fi surprins de-ai știi, că în acest timp n-am cunoscut pe nimeni, nici un chip care să mă privească, ori vreun tovarăș ce să mă însoțească, pe nimeni în afară de aceste drumuri și case îșirate una după cealaltă.
Adeseori, îmi puneam problema cum că, nu mi-e ursit a cunoaște și alți oameni, în afară de cei pe care îi vedeam adeseori grăbiți trecând prin gândurile mele și a căror umbre îmi păreau a se ivi pe pereții încăperii în care locuiam de aproape un an. Ce-i drept, nici nu încercasem a-mi face prieteni, căci de fiecare dată, mergând aidoma unui câine rătăcit pe drumuri, mă găseam prins pe alte plaiuri, ori jucând rolul unui cavaler îndatorat a-l servi pe rege, ori fiind asemenea unui prinț spaniol fermecat de ochii unei servitoare exotice, pe care o întâlneam din când în când în cele mai tainice seri, când luna nu izbutea să se elibereze dintre nori. Acum, nu mă judeca, de crezi că-s plin de mine, căci încă nu mi s-a înfățișat nimeni în cale. Oh, dar ce vorbesc, când atât amar de vreme, nu am cunoscut decât singurătatea inimii mele, dar cine ar crede asta, căci nu-i de cuviință să te destăinui oricărui oarecare, decât până nu vezi ce fel de oarecare e. Oamenii se citesc după vorbe, dragul meu prieten, după felul în care aleg să se facă auziți, după cum îți povestesc cursul vieții lor. Când zâmbind ușor nostalgic când își aduc aminte cum s-au întâlnit pentru prima oară în fața teatrului, ori când privind cu perspectivă înainte și te nedumiresc cu trecutul lor lăsând fraze neîncheiate, dându-ți astfel prilejul de-ați închipui.
Vezi, tu poate mergând pe stradă, trecând în grabe să ajungi unde ai de mers, observi doi tineri pe o bancă. Îi vezi pe el cum își plimbă mâna prin ale ei bucle blonde și cum ea, sfioasă își ațintește privirea spre pământ și te duci mai departe, văzându-ți de drumul tău. Ori eu, de merg astfel și îi zăresc dau curs unei întregi plăsmuiri. Cum că ei s-ar fi pierdut mult timp, fără să-și mai cunoască fiecare privirea celuilalt. S-ar fi pierdut fiindcă el plecase acum un an cu treburi într-un alt oraș și-i promisese că se va întoarce și o va face a lui. Ea, credincioasă și îndurerată l-ar fi așteptat și în acest timp n-ar fi cunoscut decât briza răcoroasă a nopților de vară, scăldându-se în pletele-i aurii. Și astfel timpul se scurgea pentru amândoi încă din ziua plecării și cu fiecare secundă trecută, inima lor începea a bate mai puternic de dorul revederii. Iar el, odată ce s-ar fi înapoiat în orașul unde cunoscuse pentru prima oară atingerea delicată a unei mânuțe mici și ginașe s-ar fi arătat nerăbdător să o revadă, pe ea, năluca din nopțile sale pustii. Iarăși ea, ar fi aflat de venirea lui și ar fi așteptat cu inima la gură, o scrisoare ori și-un bilet în care să-i ceară să o vadă. Zilele s-ar fi scurs, iarăși acea scrisoare ar fi întârziat să apară, ți-ai putea tu imagina, dragă prietene, tumultul de gânduri nefaste ce i-ar fi năvălit în minte săracei copile?
„Lysander...” Dar cum omul cât respiră, speră, fata l-ar fi așteptat, căutându-l cu privirea de la mica ei fereastră, că poate el s-ar fi zărit la capătul străduței unde ea stătea. Și s-ar fi scurs o săptămână, iar el tot n-ar fi apărut. Dacă ai fi întâlnit-o tu, bunul meu prieten, sprijinită de un copac, în toiul unei nopți de vară, ascunzându-și cu mâna ochii împăienjenți de lacrimi, ce i-ai fi spus?
Eu unul n-aș fi cercat să mă adresez ei, de frica de a nu mă îndrăgosti, căci ce chin ar fi fost să o iubesc când ea e altuia. Vorbindu-i despre cum ne vom aventura pe cărările parcului, ori cum ne-om găsi întinși pe iarbă privind la stele timpurii, ochii ei ar fi fugit curioși, plini de speranță la fiecare ce trecea pe lângă noi, gândind că poate s-ar fi văzut el. Oh, și de s-ar fi văzut, cutezi tu oare a te gândi, cum s-ar fi desprins din brațele mele și-ar fi fugit între ale lui?
Iar mai târziu, dragă prieten, tu ai fi trecut pe lângă ei, stând pe o bancă, plini de surâsuri, aruncându-și priviri pe furiș unul celuilalt, de parcă ar fi fost prima oară când s-ar fi întâlnit. Sfioși să dea curs dragostei, s-ar fi strâns cuminți în brațe, căutându-și unul celuilalt sursul răsuflării, dar retrăgându-se repede rușinați, întocmai ca doi copilași care au comis o ispravă. M-ai crede prietene, dacă ți-aș spune, că acea copilă cu părul de aur, mi-a furat mie, un sărut frugal într-o noapte de vară?
Adeseori, îmi puneam problema cum că, nu mi-e ursit a cunoaște și alți oameni, în afară de cei pe care îi vedeam adeseori grăbiți trecând prin gândurile mele și a căror umbre îmi păreau a se ivi pe pereții încăperii în care locuiam de aproape un an. Ce-i drept, nici nu încercasem a-mi face prieteni, căci de fiecare dată, mergând aidoma unui câine rătăcit pe drumuri, mă găseam prins pe alte plaiuri, ori jucând rolul unui cavaler îndatorat a-l servi pe rege, ori fiind asemenea unui prinț spaniol fermecat de ochii unei servitoare exotice, pe care o întâlneam din când în când în cele mai tainice seri, când luna nu izbutea să se elibereze dintre nori. Acum, nu mă judeca, de crezi că-s plin de mine, căci încă nu mi s-a înfățișat nimeni în cale. Oh, dar ce vorbesc, când atât amar de vreme, nu am cunoscut decât singurătatea inimii mele, dar cine ar crede asta, căci nu-i de cuviință să te destăinui oricărui oarecare, decât până nu vezi ce fel de oarecare e. Oamenii se citesc după vorbe, dragul meu prieten, după felul în care aleg să se facă auziți, după cum îți povestesc cursul vieții lor. Când zâmbind ușor nostalgic când își aduc aminte cum s-au întâlnit pentru prima oară în fața teatrului, ori când privind cu perspectivă înainte și te nedumiresc cu trecutul lor lăsând fraze neîncheiate, dându-ți astfel prilejul de-ați închipui.
Vezi, tu poate mergând pe stradă, trecând în grabe să ajungi unde ai de mers, observi doi tineri pe o bancă. Îi vezi pe el cum își plimbă mâna prin ale ei bucle blonde și cum ea, sfioasă își ațintește privirea spre pământ și te duci mai departe, văzându-ți de drumul tău. Ori eu, de merg astfel și îi zăresc dau curs unei întregi plăsmuiri. Cum că ei s-ar fi pierdut mult timp, fără să-și mai cunoască fiecare privirea celuilalt. S-ar fi pierdut fiindcă el plecase acum un an cu treburi într-un alt oraș și-i promisese că se va întoarce și o va face a lui. Ea, credincioasă și îndurerată l-ar fi așteptat și în acest timp n-ar fi cunoscut decât briza răcoroasă a nopților de vară, scăldându-se în pletele-i aurii. Și astfel timpul se scurgea pentru amândoi încă din ziua plecării și cu fiecare secundă trecută, inima lor începea a bate mai puternic de dorul revederii. Iar el, odată ce s-ar fi înapoiat în orașul unde cunoscuse pentru prima oară atingerea delicată a unei mânuțe mici și ginașe s-ar fi arătat nerăbdător să o revadă, pe ea, năluca din nopțile sale pustii. Iarăși ea, ar fi aflat de venirea lui și ar fi așteptat cu inima la gură, o scrisoare ori și-un bilet în care să-i ceară să o vadă. Zilele s-ar fi scurs, iarăși acea scrisoare ar fi întârziat să apară, ți-ai putea tu imagina, dragă prietene, tumultul de gânduri nefaste ce i-ar fi năvălit în minte săracei copile?
„Lysander...” Dar cum omul cât respiră, speră, fata l-ar fi așteptat, căutându-l cu privirea de la mica ei fereastră, că poate el s-ar fi zărit la capătul străduței unde ea stătea. Și s-ar fi scurs o săptămână, iar el tot n-ar fi apărut. Dacă ai fi întâlnit-o tu, bunul meu prieten, sprijinită de un copac, în toiul unei nopți de vară, ascunzându-și cu mâna ochii împăienjenți de lacrimi, ce i-ai fi spus?
Eu unul n-aș fi cercat să mă adresez ei, de frica de a nu mă îndrăgosti, căci ce chin ar fi fost să o iubesc când ea e altuia. Vorbindu-i despre cum ne vom aventura pe cărările parcului, ori cum ne-om găsi întinși pe iarbă privind la stele timpurii, ochii ei ar fi fugit curioși, plini de speranță la fiecare ce trecea pe lângă noi, gândind că poate s-ar fi văzut el. Oh, și de s-ar fi văzut, cutezi tu oare a te gândi, cum s-ar fi desprins din brațele mele și-ar fi fugit între ale lui?
Iar mai târziu, dragă prieten, tu ai fi trecut pe lângă ei, stând pe o bancă, plini de surâsuri, aruncându-și priviri pe furiș unul celuilalt, de parcă ar fi fost prima oară când s-ar fi întâlnit. Sfioși să dea curs dragostei, s-ar fi strâns cuminți în brațe, căutându-și unul celuilalt sursul răsuflării, dar retrăgându-se repede rușinați, întocmai ca doi copilași care au comis o ispravă. M-ai crede prietene, dacă ți-aș spune, că acea copilă cu părul de aur, mi-a furat mie, un sărut frugal într-o noapte de vară?
» Back from the death
» Dream Land
» [HP] Checkered
» [HP] Crimson Red
» [HP] Marigold
» Work in Progress
» Ce melodie ascult
» [FC] Anime și manga