Captolul 3
Lunile au trecut ca vântul. De la începutul școlii până acum relația mea cu Black a avansat de la nivelul de prieteni, la nivelul de cuplu. Da, eu și Black formam un cuplu acum. Nu aveam cum să nu mă îndrăgostesc de băiatul ce mereu îmi acorda atâta atenție și chiar era dispus să își modifice propriul program pentru a se potrivi cu al meu. Era, pur și simplu, perfect. Desigur că nu toată lumea e de acord cu relația mea cu el. Adică, ambii mei frați și tatăl meu se opun chiar dacă nu îl cunosc. Bine, Jamie îl știe, dar nu au stat la discuții prea mult ca să îi cunoască personalitatea așa cum i-o cunosc eu. Mama și surorile mele nu sunt împotriva relației, dar, ca orice mamă, și a mea mi-a spus să fiu atentă, căci sunt înca mică, să nu împingă el lucrurile și să meargă prea departe.

Acum, azi, aveam emoții mai mari ca în oricare altă zi. Trebuia să ne întâlnim în piața principală, apoi să mergem împreună la palat. Era o zi specială pentru că azi, eu și May, sora mea geamănă, împlineam 13 ani. Era ziua mea de naștere, iar micuța petrecere de ziua mezinelor se ținea în curtea din spate a castelului, în grădina plină de flori care mai de care mai frumoase și de copaci magnifici. Am emoții, nu pentru că e ziua mea, poate doar puțin din cauza asta, dar, emoțiile cele mai mari, le am pentru că azi le voi face personal cunoștință părinților mei cu Black.

Apropiindu-mă de fântâna arteziană ce trona în mijlocul pieței, l-am zărit stând acolo. Mă aștepta! Era îmbrăcat lejer și totuși avea o tentă de eleganță. Cred că și el avea emoții să îmi întâlnească părinții personal. Sigur că îi cunoștea deja, doar sunt regele și regina acestui regat, dar nu a avut niciodată ocazia să vorbească personal cu ei.

— Scuze! Aștepți de mult?

L-am întrebat apropiindu-mă de el cu pași repezi simțind cum inima mi-o ia la goană . Mereu simțeam asta când eram lângă el. Încă de la prima noastră întâlnire. Numai că acum se accelerau bătăile inimii pentru că se adăugau și emoțiile pe care le aveam.

— La mulți ani, draga mea!

Nici nu îmi răspunsese la întrebare, ci se ridicase și venise direct la mine îmbrățișându-mă strâns de parcă nu ne-am fi văzut de ani de zile și, acum că mă vedea din nou, nu avea să îmi mai dea drumul vreodată. Asta mă făcea să simt . Mă simțeam protejată și dorită în brațele lui. Era un sentiment unic.

Am simțit că îmi pierd echilibrul când m-a eliberat din strânsoarea formată de brațele lui, dar mi l-am recăpătat rapid reușind să stau pe propriile mele picioare. Îl priveam curioasă cum începuse să se caute prin buzunare. Părea a fi agitat . Nu îl condamnam . Și eu aș fi foarte agitată dacă aș ști că azi merg să îi întâlnesc părinții. Acum că stau bine să mă gândesc el nu mi-a povestit niciodată nimic despre familia lui. Ce știu, știu doar din vorbele colegilor și ale profesorilor. Îl voi întreba după petrecere câte ceva despre familia lui. Nici măcar nu știu dacă are frați sau surori.

— Uite! Ăsta e cadoul meu pentru tine !

Cuvintele lui mă făcură să tresar fiind prea prinsă în gânduri să realizez momentul în care a găsit ceea ce căuta așa frenetic prin buzunare. Era o cutiuță mică, frumos împachetată .

Un zâmbet mare se contură pe chipul meu în timp ce desfăceam cu grijă ambalajul frumos în care era învelită cutiuța. Abia după ce am reușit să îndepărtez capacul cutiei am descoperit că înăuntru se regăsea o brățară formată din perle albe. Am luat-o în mână și am analizat-o . Era frumoasă!

— Da-mi voie!

Spuse el luându-mi brățara din mână și prinzându-mi ușor încheietura mâinii drepte întinzându-mi-o doar pentru a putea pune micuța brățară din material argintiu în jurul ei. Era atât de fină și gingașe încât îmi era frică . Îmi era teamă că dacă voi face vreo mișcare mai bruscă aceasta se va rupe imediat.

— E superbă!

— Și mai am o surpriză pentru tine!

L-am privit curioasă dar acesta și-a pus degetul în dreptul guri.

— Ți-o voi arăta la petrecere.

Un lucru îl știam sigur despre el. Și anume încăpățânarea. Dacă își punea ceva în minte nu avea rost să încerci să îl convingi să facă altfel. Așa că nu am spus nimic, chiar dacă eram curioasă. Ar fi fost în zadar să încerc să îl trag de limbă și să îmi spună ce surpriză mai are pentru mine.

— Atunci haide să mergem! Ceilalți ne așteaptă!

Eram nerăbdătoare să îmi cunoască părinții. Și să îi demonstrez tatei că nu are de ce să fie sceptic în privința lui când el e un băiat de nota 10. Chiar și cu emoțiile pe care le aveam tot eram nerăbdătoare.

Mă prinsese de mână mergând amândoi spre palat. Mergeam repede, cel puțin eu, trăgându-l după mine ca să ajungem cât mai repede.

Ajunși în grădina din spate a palatului m-am oprit o clipă în loc, încă ținându-l de mână. Priveam aranjamentele făcute acolo. Decorațiile așezate pe copaci. Masa frumos aranjată în jurul căreia se afla un număr exact de scaune. Mâncărurile așezate acolo. Muzica lentă ce cânta ușor în surdină. Și persoanele așezate pe acele scaune. Doar 3 scaune erau libere. Unul pentru mine, unul pentru Black și unul pentru Jamie. Da, el nu era aici încă. Participa la o tabără de o săptămână. Dar azi era ziua în care avea să se întoarcă acasă. Îmi promisese că va ajunge la petrecere chiar dacă va veni mai târziu. În rest nu erau prea mulți invitați. Familia mea și sfătuitorul tatei. Nu era nevoie de o petrecere gigantică pentru că ar fi fost o bătaie de cap. Mai puțin e mai bine.

De îndată ce m-au zărit ,ambii mei părinți s-au ridicat în picioare. Dar expresia de pe chipul lor nu era una prea fericită ci mai degrabă păreau a fi îngroziți de ceea ce văd.

— Sarah! Îndepărtează-te de el în clipa asta!

Vocea tatei suna a fi una plină de dispreț și folosise și un ton ridicat. Nu întelegeam ce e cu el? De ce se comporta așa în prezența lui Black. Nu e ca și cum l-ar cunoaște. De ce trebuie mereu să fie așa cu mine? Cu celelalte surori ale mele nu s-a comportat niciodată așa indiferent de câte ori au făcut vreo boacănă. Doar pentru că sunt prințesa moștenitoare asta nu înseamnă că trebuie să facă diferențe între mine și celelalte fiice ale lui.

—Nu! Nu ai nici un drept să îmi spui să fac asta! Nici măcar nu îl cunoști!

Am țipat și eu la tatăl meu. Era pentru prima oară când făceam asta. Dar eram nervoasă! Eram supărată pe el pentru că nu se gândea la mine la fel ca la surorile mele. Nu îmi plăcea când era așa strict doar cu mine.

— Se poate cumva... ca numele lui de familie să fie Markov ?

Mama părea să vorbească mai calm , dar tot puteam citi o urmă de regret în vocea ei. Regret și teamă. Nu înțeleg! Ce treabă are numele lui cu toată situația asta?

— Ba da! Numele meu e Markov Black. Îmi face plăcere să vă cunosc în persoană, în sfârșit, unchiule, mătușă.

Black le răspunsese părinților mei. Dar de ce le-a spus unchiule și mătușă? Îl priveam nedumerită. Și nu numai vorbele lui erau cele care mă băgau în ceață ci și expresia lui. Zâmbea ! Dar nu mai era același zâmbet pe care îl știam eu. Acest zâmbet de îl afișa acum părea a fi unul diavolesc.

— Ce ai de gând? Ce idei ți-a băgat în cap fratele meu?

Tata era mai nervos ca înainte, acum că avea confirmarea identității lui. Fratele lui? Unchiul ce a vrut să îmi ia viața când aveam un an? Vorbește de aceeași persoană? Și dacă e așa , atunci... eu și Black suntem... verișori?

Începusem să tremur din toate încheieturile , iar lacrimile mi se strânseseră în ochi. El a știut de la început că suntem rude? Cred că da, pentru că părea să știe dinainte că părinții mei îi sunt rudă. Atunci... El doar s-a folosit de mine? Totul... Tot ce s-a întâmplat între noi până acum. Ajutorul pe care mi l-a acordat, atenția și cuvintele dulci ce mi le-a spus... Totul a fost fals?

— Vezi? Ți-am spus că mai am o surpriză pentru tine !

Se uita direct în ochii mei. Puteam vedea ura din privirea lui acum . Nu se mai ascundea. Nu își mai ascundea disprețul ce mi-l purta. Se vedea prea clar cât de mult mă urăște după felul în care mă privește. Cât de naivă am putut fi să cred că există cu adevărat cineva care să mă accepte așa cum sunt și să uite de statutul pe care îl am. Ba mai mult, se pare că el plănuia să îmi joace inima în picioare și să mă distrugă emoțional.

— Și mai am un ultim cadou pentru tine, verișoară!

Mi-am mărit ochii atunci când el și-a lipit buzele de ale mele. Nu pot să cred că el chiar face asta. Simțeam cum începeam să fierb de furie. El mă urăște! Atunci , eu de ce nu l-aș urî pe el? Să-l urăsc pentru că s-a folosit de mine, pentru că m-a mințit și păcălit în tot acest timp. Există doar un pas de la iubire la ură. Așa spunea un profesor. Se pare că avea dreptate. Dar ce iubire? Nu a fost decât din partea mea. Prima mea iubire a fost doar o minciună. Poate că și sentimentul pe care l-am avut pentru el a fost doar o minciună. Poate că nici eu nu l-am iubit niciodată.

Auzeam câteva sunete vagi pe fundal. Țipete. Dar nu puteam să mai disting nimic. Mă cufundasem într-o negură interminabilă. Oare leșinasem? Nu îmi pot da seama. După acel sărut totul a devenit negru. De fapt nici nu știu când s-a încheiat acea atingere între mine și el.

Abia când am deschis ochii am putut să îmi văd mâinile pline de acea substanță roșie. De sânge. Iar într-o mână țineam un cuțit. Cuțitul cu care intenționam să tai tortul. Dar acum era plin de sânge. Dar de ce eram plină de această culoare pe mâini? Răspunsul l-am aflat când mi-am ridicat privirea observând trupurile sfâșiate ce se aflau împrăștiate în jurul meu.

Genunchii mi s-au muiat și am căzut jos privind îngrozită trupurile celor ce înainte formau familia mea. Voiam să țip, dar nici un sunet nu îmi ieșea pe gură. Țineam gura deschisă , dar nimic. Într-un colț, lângă o mână aruncată , se afla o cameră de luat vederi care înregistra. Cumva am reușit să mă târăsc până la acea cameră. Voiam să știu ce se întâmplase. De ce toți erau....erau morți, dar eu eram în viață? Ce s-a întâmplat mai exact aici?

Știam să umblu cu un asemenea aparat, dar acum totul era cu mult mai dificil pentru că mâinile îmi tremurau incontrolabil și abia reușeam să îmi coordonez mișcările. Abia după câteva încercări repetate am reușit să derulez filmulețul până în clipa în care Black m-a sărutat. De atunci nu îmi amintesc nimic. Doar întuneric.

Filmarea mi-a arătat crudul adevăr. Am văzut cum, după acel sărut, am vrut să îl strâng de gât, dar acesta a zburat. Da, se pare că și el avea aripi. Unele negre, la fel ca părul lui și ca sufletul lui.

,,— E doar vina voastră!''

Acele cuvinte încărcate cu ură și furie îmi aparțineau mie. Dar nu îmi aduc aminte să le fi rostit vreodată. Când am văzut , în filmare, ce privire aveam , am înghețat. Ochii îmi erau sângerii, iar acea brățară strălucea. Ce a urmat s-a derulat mult prea repede ca să pot distinge mișcările pe care trupul meu le-a făcut fără ca eu să fiu conștientă. Totuși am auzit clar țipetele surorilor mele. Țipătul mamei. Cuvintele de implorare pe care Mike le rostise înainte ca eu să îi smulg capul de pe umeri. Tatăl meu ce mă ruga să mă opresc și să realizez ceea ce fac. Care mă întreba de ce am acea ură în privire. De ce îmi distrug propria familie.

,,— Te iubesc! Nu uita as...''

Ultimele cuvinte ale lui astea au fost. Mi-a spus că mă iubește și totuși...eu...eu l-am omorât de parcă ar fi fost cel mai mare dușman al meu.

Am scăpat camera din mână ducându-mi mâinile spre față, dar le-am oprit când am văzut acel sânge pe mâinile mele. Propria mea familie! Mi-am ucis propria familie! Privirea îmi devenea încețoșată din cauza lacrimilor ce nu știu când începuseră să curgă. Dar tot am putut zări acea brățară. Brățara pe care Black mi-o dăduse și care strălucise în clipa în care eu am început masacrul ăsta. Nu am stat pe gânduri și am smuls-o de pe încheietura mea chiar dacă mi-a pătruns în carne înainte de a se rupe.

Tremuram. Tremuram din toate încheieturile și lacrimile nu mi se opreau. Începusem să aud voci venind dinspre castel. Voci alarmate. Erau soldații! Auziseră gălăgia , țipetele! Aveau să vadă totul! Eu, cea care trebuia să le fiu conducătoare peste câțiva ani, sunt o criminală! Nu puteam să suport gândul că eu am fost cea care a făcut acest lucru groaznic. Nu puteam să mai trăiesc așa. Nu meritam să mai trăiesc.

Ca împinsă de la spate m-am ridicat și m-am îndreptat în grabă spre locul unde abandonasem acel cuțit. Cuțitul cu care i-am luat viața propriului meu tată. Cu același cuțit aveam de gând să îmi iau propria viață.

Nu mi-a luat decât o secundă să pun mâna pe cuțit și să îl îndrept cu lama spre inima mea. Nu puteam să privesc. Nu puteam să văd chiar și în ultima mea clipă priveliștea sângeroasă. Mi-am închis ochii și am împins lama cuțitului spre pieptul meu, dar durerea pe care mă așteptam să o simt când avea să îmi străpungă pielea întârzia să apară. De ce? De ce nu mă doare?

— Ce crezi că faci, Sarah?

Auzindu-mi numele pronunțat mi-am deschis ochii văzând că o mână ținea strâns lama cuțitului chiar dacă îi pătrundea în piele și îi lăsa sângele să se scurgă. Cineva mă oprise, iar acel cineva era Jamie. Privindu-l acum am simțit o mică bucurie. Bucuria că lui nu îi făcusem ce le făcusem celorlalți. Era în viață! Datorită acelei tabere. Datorită faptului că a întârziat. Dar a venit la timp pentru a mă opri. Strânsoarea mâinilor mele pe cuțit se slăbi, iar el îl aruncă departe de noi, apoi ma luat în brațe. Cum puteam să îi spun că eu am făcut toate astea? Din cauza mea suntem orfani! Avea să mă urască după ce va afla că eu sunt de vină! Și totuși nu puteam să mă depărtez de el. Începusem să plâng la pieptul lui. El mă ținea strâns între brațele lui în timp ce, pentru prima oară de când îmi revenisem, vocea mea se făcea auzită. Țipam! Țipam de durere, dar nu durere trupească ci durere sufletească. Țipam și plângeam !

Cred ca sunt cel mai lenes scriitor existent! Chiar daca aceste capitole le aveam deja scrise, nu am mai scris in continuare desi mereu ma gandesc sa fac asta. Sper sa vina si timpul sa reusesc sa ma tin de cuvant si sa scriu mai des!
Imi cer scuze ca a durat atat pana sa postez al 3-lea capitol aici, dar o sa incerc sa il postez pe urmatorul mai repede ^^