ᴵ ʷᶤˡˡ ᶰᵒᵗ ᵗᵃᵏᵉ ᵗʰᶤˢ ᵃᶰʸᵐᵒʳᵉ | ᵀʰᵉˢᵉ ʷᵒʳᵈˢ ʷᶤˡˡ ᶰᵉᵛᵉʳ ᵇᵉ ᶤᵍᶰᵒʳᵉᵈ | ᵞᵒᵘ ʷᵃᶰᵗ ᵃ ᵇᵃᵗᵗˡᵉ | ᴴᵉʳᵉ'ˢ ᵃ ʷᵃʳ
ADAM FEDOROV________________|your lies are bullets|_______________________|your mouth's a gun|_________________
I raise my flags, don my clothes ▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪ We are the heroes of our time
It's a revolution, I suppose ▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪▫▪ But we're dancing with the demons in our minds
Iată un nou război. Un război ce va pune capăt zilelor a o grămadă de oameni încât ai spune că mor nevinovați. Și tind să neg toate acestea pentru că oamenii sunt cei mai vinovați în această ecuație. Pentru mine, acum capătă chiar și grad de comparație acest cuvânt. "Vinovat". Și totuși, nu mă simt astfel. Sunt un simplu general al armatei ruse. Eu nu fac greșeli. Nu îmi permit să greșesc ceva sau să mă simt vinovat.
Adoram atât de mult faptul de a mă răzbuna pe dușmanii mei. Erau pur si simplu o divinitate drăcească. Să-mi ling degetele de sângele rece al acestora nu reprezenta decât un deliciu sublim, în lupta pentru dominație. Mai mult, pe drumul spre glorie pășeam numai eu și nimeni altcineva. Aveam de gând să câștig.
Revenind, acest război nu este exact ca și cele dintre două sau trei popoare. S-ar putea zice că se va ajunge mult prea departe și, din nou, nu va fi vina mea. Vina oamenilor, cum am mai spus. Probabil și a celor ce au început războiul, eu nu mă includ niciunde.
Desigur, pare atât de înfiorător faptul că ne-am chinuit să capturăm cât mai mulți oameni importanți, iar astfel am putea ajunge la pradă principală. Să nu cumva să se înțeleagă greșit, eu, personal mă ocup de însuși pedepsirea acestora cum se cuvine. Pentru că e vina lor, nu a mea. În esență, nimic din ceea ce se întâmplă aici nu e corect.
Viața nu e corectă.
Fiind în stare de război și în apropiere de front - mai mult din punct de vedere mintal, eu doar căutam o logică și un plan -, mă pregăteam de luptă. Muniție. Puști. Grenade. Foc. Oh, da, chiar foarte mult foc. Nțț nțț, aș zice că nu e bine să se lase cu vărsare de sânge... Dar atunci nu aș fi eu.
Îmi plimbam creionul dintr-o mână în cealaltă, ba așezându-l între buze, ba după ureche. Ceea ce voiam să fac nu era decât un simplu plan ingenios cu care să pot distribui armata. Se întâmpla să fie necesare o serie de factori și niște calcule tot se iveau. Tehnologia avansase destul de mult dar nu îndeajuns încât să facă toată treaba și pentru mine. De altfel, aș fi acceptat să stau la un birou și să mă holbez la întreaga lume ce îmi arde sub ochi, însă nu primeam bani. Nu libertate. Nu câștig. Eu voiam un câștig. În lupta asta, un singur element putea să învingă. Speram să fim acel element.
Am auzit o bătaie scurtă în ușă, de doar două ori și a treia cu întârziere, care mă ajuta sa îmi dau seama de persoana din spatele ei. Din păcate sau dintr-o nemărginită fericire, numai anumite persoane mai ajungeau și la ușa mea. Era ca un fel de trecere pe poarta Iadului acea ușă, ce secrete am ascuns o viață nu sunt aflate decât de cei ce merită. Și încă nu au fost toți pe aici.
Ușă deschisă, soldat în prag. Printr-un salut cu mâna adusă în dreptul tâmplei, subofițerul se fâstâci și nu mai facu vreun pas. De parcă solemnul salut adresat mie îl împietrise cu totul. Într-un final, își coborî mâna și deschise direct discuția.
- General Fedorov, avem captură nouă. Vă aduc la cunoștință faptul că este în celulă.
M-am ridicat de pe scaun și am lăsat creionul pe birou, adoptând o poziție impunătoare. Am evitat să mă uit direct la plăcuța cu numele său, ci m-am uitat de rangul său. Un galon de 20 mm. Sergent. Deci, cine dracu l-a mai pus și pe ăsta în funcție? Nu e în stare de nimic. Mi-am aruncat fugitiv și la numele acestuia. Mihailovici.
- Sergent Mihailovici, accept numai "Domnule" urmat de restul. Nu ți-a permis nimeni să prescurtezi. Condu-mă acolo.
Știam destul de bine unde se află fiecare lucru un parte și nu aveam nevoie de însoțitor. Aveam nevoie de un asistent care să îmi pună la dispoziție tot ceea ce voiam. Am pășit în afara încăperii în care mă aflam, coborând niște scări pentru a ajunge la subsol. Prin semiobscuritatea datorată inexistenței vreunui geam, ci numai a unor becuri, nu puteam observa mare lucru. Asta până când am aprins toate becurile din întreaga sală.
Într-adevăr, deși nu mai era niciunde acel întuneric, însăși acțiunile ce se petreceau aici denotă obscuritate. O obscuritate bolnavă, lipsită de înțeles din partea celor ce nu gândesc. Adică nimeni. Eu doar aveam nevoie de a-mi satisface poftele sadice.
Nu puteam să fiu ezitant în vreun fel în legătură cu toate acestea. De asemenea, ceea ce se petrecea aici nu era tocmai creștinesc, ci era Iadul în sine. Cei ce au ajuns aici au și sfârșit, de cele mai multe ori. Iar Iadul acesta nu a fost creat de mine. Deci nu e vina mea. Nu. Este vina celor ce au întemeiat acest colțișor.
Am fost hotărât, cândva, ca după ce ajung în această funcție să pun capăt acestui lanț de distrugere în masă. Dar nu, tot ceea ce se petrecea aici mă atrăgea chiar și pe mine. Nu am fost dintotdeauna așa, sadismul cu care tratez eu lucrurile nu se datora decât tatălui meu. A fost o altă persoană bolnavă, fiind inclus în jocurile politice mai ceva decât politicienii. Eu, în schimb, aveam nevoie de cineva din politică pentru aceste jocuri. Cine poate spune că un general nu poate face politică? Să i se fi zis așa ceva tatălui meu și se întorcea cu fundu-n sus toată omenirea. Nu de parcă nu ar fi în starea aceasta deja dar presimt că tata doar privește melancolic în jos și se uită cum distrug lumea. Scopul meu, în schimb, nu era neapărat distrugerea, ci mai degrabă dobândirea câștigului. Aici, este vorba numai de câștig și pierderi. Doar că eu nu pierd niciodată.
Tocmai dimpotrivă, fiind aici un Iad de pe Pământ, eu mă simțeam liniștit. Poate cu atât mai mult, un fel de Rai pentru mine, să văd suferința în ochii fiecărei persoane mă amuza copios. Prea sadic? Nu m-am gândit niciodată din punctul acesta de vedere. Poate chiar ar fi trebuit să mă schimb...
Aș fi pufnit în râs numai la aceste gânduri. Cel mai probabil, un râs malefic și nociv. Atât de nociv pentru cei ce se aflau în spatele acestor colivii, un râs prevestitor pentru chinul ce urma. Dar nu am făcut-o și mi-am mușcat simplu buza, că mai apoi să-mi etalez rânjetul diabolic. Diabolic și drăcesc. Acesta se datora numai vederii unui cap brunet, care-mi dădea impresia că ar fi femeie.
Continuam să îmi târăsc picioarele cât mai aproape de persoana in cauză, ce stătea, ca și mulți alții, în spatele unor gratii. Gratii de maximă securitate, de altfel, tot ce era aici nu putea fi spart prea ușor. Pe scurt, era cam imposibil. Pe măsură ce mă apropiam aveam impresia că e o femeie slăbuță, lipsită de forme. Însă pe această "femeie" o trădau trăsăturile pur bărbătești, ce se îmbinau cu părul lung, cu fața atât de feminină încât n-aș mai fi zis că e bărbat. Și totuși, mi se spusese că noua captură e un bărbat. Într-adevăr, poate că așa și era, oricum aveam să aflu cât de curând.
- Aduceți-l aici! Să fie strâns legat, atât de mâini cât și de picioare.
Într-un mod ciudat, aveam impresia că unii au strâmbat din nas atunci când am folosit pronumele la masculin. Mă puteam referi la el ca la un deținut, deci era logic să folosesc pronumele corespunzător. Oare cât de idioți ar fi putut să fie și să nu observe niște detalii mult prea importante? În primul rând, știam că are legătură cu politica. Dacă era femeie, s-ar fi machiat în cel mai strident mod. Și chiar dacă era, următorul detaliu ar fi fost ceva pe care nu ar fi putut să îl observe, totuși. Poate că era femeie, poate că era bărbat, tot distractiv urma să fie.
Odată ce l-au adus în fața mea, le-am făcut semn să îi dea drumul. Lemn. Acesta căzuse jos din cauza faptului că era legat. Era făcut cu intenție acest lucru. M-am uitat superior la acesta și mi-am trecut mâna prin părul său, ca mai apoi să trag de acesta fără milă. Astfel îl îndemnam să mă privească în ochi fără să mă chinui.
- Vai, vai, ce frumusețe avem aici... Ești femeie, nu? Sau ești bărbat? Nu ai cum să fii bărbat, bărbații sunt războinici, cu forță. Ție unde ți-e forța? Nu m-am putut abține și am pufnit într-un râs malefic, că mai apoi să se transforme în ceva final. Câteva momente de liniște morbidă, sumbră, doar după râsul meu. Prea frumoase momente...
Și totuși, am încheiat acele momente prin faptul că m-am lăsat la nivelul său și mi-am izbit buzele de ale sale. Nu obișnuiam să sărut, acesta era doar un impuls de moment. Nu prea regretăm cum îmi plăceau buzele dulci ale acestuia.
Primul pas către răzbunare - încheiat. O simplă umilință cu simple cuvinte. Și totuși era doar începutul. Distrugerea din toate punctele de vedere îmi stătea în caracter. Mai ales din punct de vedere fizic, dar nu pot să garantez că nu au rămas și cu schele din această cauză. De ce nu ar trebui să sufere nimeni când satisfacția de a îi vedea suferind e atât de mare? Toată lumea dorește răul celorlalți. Întreabă pe oricine și îți va spune că nu îi pasă sau, mai mult, că îi pasă. Cum poți scuipa astfel de minciuni grave? Mai bine nu mai spui nimic... Mai bine nu exiști decât să minți în așa hal.
Și ce s-ar întâmpla dacă, să zicem, s-ar arunca cineva de pe clădire în fața ta? Ți-ar păsa, nu? Greșit! Alte știri ale orei 17, alt caz nefericit de sinucidere. Însă mai mult caz se face pentru lumea mondenă și staruri. Pentru că nimănui nu-i pasă de o altă viață. Suntem afectați dar nu suntem, știi? De aceea, eu îmi dau arama pe față și spun că îmi place să văd oameni suferind. Și să o produc, să produc suferința... Nu mă contrazice pentru că este adevărat.
Nu am ezitat să îi prind cămașa între degete și să o fac de-ndată să dispară de pe corpul lui. Și astfel am primit încă o confirmare că s-ar putea să nu fie femeie, dar nu prea îmi pasa. Plăcerile vieții puteau fi stârnite din partea ambelor sexe. Intenționat, lăsasem cravata la locul său numai pentru a-l trage că pe un câine credincios ce îmi e. Dacă nu, îl domesticeam treptat. Oricum, există mici șanse să am nevoie de niște informații valoroase care ar putea veni din partea lui.
- Ridicați-l în picioare! Știți unde ar trebui să îl duceți. Desigur că știau. Doar nu într-un pat, nu îmi permiteam un astfel de lux pentru câinii mei. Era ceva cu mult mai înfiorător și mai drăcesc, motivul pentru care această clădire este Iadul în sine. Tot ce se întâmpla în clădirea aceasta era tot ceea ce o imaginație bogată putea concepe. Din păcate, nu mulți ar putea gândi tot ceea ce se afla in spatele întregii armate. Era pusă în cârca tuturor celor din armată. Dacă generalul avea un întreg sistem, pica pe tot poporul. Problema redată de concepția toxică pentru omenire a nimănui decât a oamenilor. S-au autodistrus de-a lungul vremii și totul duce tot la autodistrugere. Iarăși, nu era vina mea. Vinovații au fost și sunt oamenii. Iar eu nu puteam decât să profit de acest demers al lucrurilor.
Joi 27 Apr - 16:25:26 Scris de Corelia
» Back from the death
Joi 27 Apr - 16:21:43 Scris de Corelia
» Dream Land
Joi 27 Apr - 16:07:04 Scris de Corelia
» [HP] Checkered
Joi 27 Apr - 15:26:41 Scris de Corelia
» [HP] Crimson Red
Joi 27 Apr - 15:26:00 Scris de Corelia
» [HP] Marigold
Joi 27 Apr - 15:24:03 Scris de Corelia
» Work in Progress
Joi 27 Apr - 14:10:25 Scris de Corelia
» Ce melodie ascult
Vin 21 Apr - 15:28:14 Scris de Weed Maker
» [FC] Anime și manga
Joi 12 Ian - 15:57:31 Scris de Xiphion.