Hello lume. Acesta e un rpg în 3, marca hentai, să se știe!

Ca să fie treaba bună, începem direct^^.

Oliver


Misaki....Misaki...ce nume frumos, ohh, asemenea unui lalele roșii cules de pe pământurile olandeze. Nu puteam să nu mă gândesc la ea zi și noapte, la părul ei roșcat, la ochii scânteietori, la zâmbetul cu care a reușit să mă cucerească încă de când eram un simplu copil deloc trecut prin viață. Nu am știut ce e iubirea până nu am realizat că o iubesc...iubirea a fost mereu lângă mine iar eu am fost mereu prea prost și prea chior ca să realizez asta. Toate sunt în fața ta, tu trebuie doar să fii atent și să le vezi.
-Domnule William, puteți să ne acordați din timpul dumneavoastră prețios pentru a fii atent cinci minute și la noi, muritorii de rând?!
Trezit din visare am privit în jur văzând-o pe doamna Shiman în fața mea bătând foarte nemulțumită din picior. Era a nu știu câta oară săptămâna asta când mă întrerupea, cum își permitea?! Doar nu credea că ora ei de limbă și literatură engleză e mai importantă decât Misaki a mea, nu?!
Am oftat lung încercând să mă calmez, nu avea rost să mă agit cu femeile bătrâne ca ea.
-Vă rog să mă iertați, spun calm chiar dacă din expresia mea nu se putea citi decât o notă de dezgust față de femeia căreia îi plăcea să-și fluture ”bagheta” prin fața noastră crezând că ne-ar putea face să fim mai atenți.
După ce aceasta reveni înapoi asupra lecției am aruncat o privire spre rândul de la fereastră unde se afla nimeni alta decât ea...la fel de frumoasă ca în fiecare zi. Singurul lucru care stricăt tot acest cadru mirific pe care simpla-i prezență îl provoacă era un adolescent cu trup de copil ce stătea la câteva bănci distanță de ea, părând să privească spre aceeași fată ce-mi furase și mie inima.
-Poate pierd mereu la șah sau la table în fața ta...dar pe ea o vei pierde, șușotesc încet mai mult pentru mine realizând modul egoist în care gândeam înainte ca mici fragmente de amintiri să-mi spublere gândurile răutăcioase. Eram totuși cei mai buni prieteni și așa aveam să rămânem, corect?
Am privit apoi spre ceas nerăbdător să văd când se sună, nu mai aveam stare, trebuia să merg să vorbesc cu ea!