Îl frustrau nenumărate lucruri în acele momente, dar știa că nu e momentul să aibă o criză brusc de nervi și să iasă din normala lui calmitate. Fruntea lui rămase proptită de mijlocul volanului cât fata avu aceea conversație, încercând însă să nu acorde atenție. Creierul lui oricum nu digerase suficient de complet toate evenimentele de pe durata serii. Îi luase până la urmă luni de zile să accepte că fata pe care el o adusese în mafie, pentru care el garantase cu propria viață era o polițistă care în primă instanță își dorise să-l dea pe mâna închisorii federale care-l dorea ca deținut de atât de mult timp.

Privirea lui albăstruie se ridică la un moment dat, o dată cu capul care alunecă obosit pe spate, întâlnind pielea scaunului îmbrăcat al mașinii. Avea un zâmbet ironic pe buze. Întotdeauna se simțise ca și cum lumea e a lui, deși nu era chiar așa...era ceva normal, dar și covârșitor, ca viața să i-o tragă la un moment dat unui om ca și el.
Dacă aș putea în momentul acum să procur o locație sigură pentru noi, crede-mă că pentru nimic în lume nu m-aș ascunde într-o locație dată de niște polițiști. Mergem acolo pentru că nu avem de ales, dar la un moment dat va trebui să o separăm, o anunță fără să o privească în acele momente.
Pipăi obosit cheile și le băgă la loc în contact, deși nici nu se simțea în stare să mai conducă. O lăsă baltă, nu se simțea prea grozav deloc după călătoria zdruncinată de mai devreme și era prea nervos să conducă. Ar fi sfârșit probabil în primul șanț sau copac și oricât de negre erau împrejurările nu-și dorea o sinucidere în acest moment.

Îi lăsă cheile în mână,atingând-o efemer și ieși din mașină, ocolind-o ca să facă schimb de locuri cu ea și s-o lase pe fată să conducă. Era mai bine așa. Pentru binele amândurora mai exact.
Pe tot parcursul drumului își îngropă fața într-o palmă și privi la drum, fără să scoată niciun sunet, îngropat în propriile gânduri. Lelouch oricum era un tip foarte tăcut, de la care scoteai cuvintele cu cleștele în mare, dar și aceea tăcere atât de lungă indica faptul că nu era prea în toane bune.
Își dădu seama că ajunseră abia când auzi motorul oprindu-se, căci deși privea pe geam, cu adevărat privirea lui fusese mai mult în gol.
Ieși cu o mișcare leneșă și își aprinse o țigară. Nu fuma niciodată în mașină, deși simțise nevoie încă de când plecaseră pe această casă.
Jennifer ți se potrivește mai bine, zise simplu, tot ce îi spuse chiar înainte ca ea să descuie ușa și să intre în casă, el cu țigara după el așezându-se pe primul scaun din bucătărie după ce deschise geamul. Aceea frază însă îl tulbura chiar și pe el. Ce îl frământa cel mai mult era faptul că nu știa pe care o iubea, pe adevărata Jennifer sau pe personajul fictiv care nu existase niciodată Alecsandra. Îi venea să urle de furie în interiorul lui, doar că era prea orgolios să scoată afară ce gândea și ce simțea. Prefera să țină în el, dar parcă mai rău te enerva că nu are și el o reacție ,ci doar rămâne în lumea lui, parcă aruncându-te și pe tine într-o stare de confuzie.